LEC – Regina ligilor


La urmă am păstrat ce era mai bun și anume LEC. Liga Europeană, cea mai bună ligă care nu o să dea niciodată o echipă câștigătoare de Worlds. Să vedem ce mutări interesante au fost în post sezon, pe lângă toată drama.

  1. Vitality. Echipa a câștigat detașat pauza asta reușind să-i aducă acasă pe Perkz și pe Alphari. Pe lângă asta l-au furat și pe Carzy, adc-ul celor de la MAD Lions, echipa care a câștigat ultimele două split-uri. Vitality nu doar că par favoriți, dar sunt cam la o ligă distanță de restul competiției, dar bineînțeles, asta doar pe hârtie. Am văzut super echipe care să eșueze lamentabil, dar parcă talentul pe care-l aduc în competiție nu a mai fost văzut de anul trecut, când G2 au reușit să rateze Worlds pentru prima dată în istorie. Deci mai întâi să vedem cum joacă și apoi mai discutăm.
  2. Fnatic. După multă dramă echipa a reușit să se întremeze. Adam a plecat după tot scandalul de la Worlds, iar Bwipo încă și mai departe, tocmai în NA. În locul lor au venit Wunder pentru poziția de top laner și Razork în junglă. Pe mid au reușit să-l aducă pe Humanoid, cel mai bun pe poziția lui anul trecut. Bot lane-ul a rămas Upset și Hylissang. Chiar dacă poate nu sunt upgrade-uri pe toate pozițiile, după toate discuțiile iscate în timpul și după Worlds, pare că au reușit să iasă onorabil dintr-o situație delicată. Cred totuși că or să fie mult de muncă pentru ei, dar hei, sunt Fnatic așa că ne așteptăm la lucruri mărețe.
  3. G2, că tot vorbim de măreție. Cea mai bună echipă din Vest din ultimii patru ani, not, dar măcar așa o să rămână în istorie. După un split ratat echipa a fost aproape dinamitată. Singurii care au păstrat încrederea au fost Jankos și Caps, iar ceilalți au plecat și culmea, cel mai bine a aterizat Wunder. Mikyx a rămas să facă content pe Twitch, iar Rekkles a ajuns tocmai în liga franceză, LFL. Mutarea asta este destul de importantă, dar rămâne pentru altă dată să fie discutată. Pe top l-au adus pe Broken Blade, care e un jucător bun, poate mai bun decât ce-au avut, dar pe bot au venit cu un rookie, Flakked ca adc și un suport nu tocmai tânăr, nu tocmai cu multă experiență în LEC, Targamas. Sunt niște mutări cel puțin curioase și sunt foarte curios dacă Caps o să redevină ce are echipa asta nevoie să fie iar de succes.
  4. Rogue, marele exod și cea mai mare tragedie. Și-au vândut cei mai buni doi jucători, Inspired și Hans Sama. Probabil aveau nevoie să finanțeze echipa de Rocket League sau au zis că anul trecut a fost apogeul echipei și nu are rost să se bată încă un an la titlu. În locul lor au venit Comp ca adc, jucător decent, care a fost prin LEC și nu prea și ca jungler, Malrang, un jucător coreean de perspectivă? Prefer să o văd așa și sunt curios dacă o să ducă tradiția junglerilor coreeni care au ajuns în LEC de la Reignover, la Spirit și Trick. Cel mai bun lucru al lor este că pe top încă au un rege neîncoronat care nu o să aibă odihnă până când o să-și ia coroana. Unicul și inegalabilul Odoamne, pe care-l salutăm și-l susținem.
  5. MAD Lions. Se pare că nu poți să câștigi la nesfârșit. Echipa și-a pierdut starul de pe mid lane, adc-ul funny și weird și a adus în loc pe mid un rookie cu o față bătrână, Reeker și Unforgiven, tot un rookie, dar un jucător cunoscut. Ambii sunt tineri și cu potențial de creștere. Au învățat bazele jocului în ultimii doi ani, jucând în ligile regionale, iar rookie din ziua de azi nu mai sunt atât de în spate din punct de vedere al cooperări și integrării într-o echipă. MAD pare că sunt gata să înceapă split-ul de unde l-au lăsat, prima poziție. Or să rămână o echipă puternică în ligă.
  6. BDS, noua adiție și echipa care au cumpărat locul celor de la S04, ușoară fie-le țărâna. Echipa a venit din LFL unde nu, nu au câștigat până s-au săturat, doar au dat 30 de milioane de euro. Impresionant aș zice. Încă cinci și probabil luau locul echipei de fotbal în liga doua germană. Adam și-a găsit locul aici și pe lângă el Nuclearint și Limit, care au jucat pentru S04 și trebuie să mărturisesc că au jucat bine. Restul sunt jucători care au evoluat în LFL, doi de la Karmine Corp (unde e Rekkles) Cinkrof -jg și xMatty – adc.  Probabil echipa o să se zbată în josul clasamentului, sau poate că Grabbz, omul care a antrenat G2 în ultimii patru ani o să scoată ceva din pălărie. Vom vedea.
  7. Astralis, Excel, SK și Misfits. Ăștia să prindă și ei playoff-ul și poate or să aibă puncte separate. Pentru Misfits avem un bot nou, Neon care a jucat la S04 și Mersa, grecul de 19 ani care acum un an juca în EBL, liga balcanică împotriva lui Mărăciucă și românii de la Nexus KTRL. Uite bă, că talentul își găsește drumul. A ajuns în LEC după ce în vară a jucat în LFL pentru echipa care a terminat pe locul 7. În echipa aia a jucat cu Ronaldo, nu Cristiano, ci Betea, da, Betea Ronaldo, român și mid laner pentru GamersOrigin, singurul din LFL. În fine, Mersa o să fie rookie of the split cu siguranță. Puteți să mă citați pe asta. Excel au făcut doar o singură mutare, l-au repatriat pe Finn, omul care a îndurat tratamentul de căcat al celor de la CLG, cea mai proastă organizație ever. Puteți să mă citați și pe asta. Excel probabil o să rămână singura echipă care nu o să prindă playoff-ul și anul acesta. SK l-au trimis pe Blue tocmai în NA sau o fi plecat de bună voie, ideea e că au adus un rookie în locul lui pe mid – Sertuss, un alt client din ligile regionale și care mă aștept să fie solid, poate o să și rupă gura târgului, poate. Tot SK l-au adus pe God Gilius înapoi în ligă și mă aștept să facă o echipă bună cu tânărul de pe mid. Mișcări interesante, dar să vedem cât de departe îi duc. Închei cu Astralis, echipa antrenată de Aod, băiatul nostru Alin Bălțat pe care-l susținem. Astralis au adus și ei un rookie pe mid, pe Dajor, care de asemenea și-a făcut rodajul prin ligile regionale, dar pe bot au reușit să-l aterizeze pe Kobbe, cel mai neapreciat adc din 2016 și până acum. Și da, omul joacă pasiv și da, nu are play-uri să-ți ia fața, dar e ca o stâncă foarte greu de urnit și dacă ai ghinionul să pice pe tine, atunci ești mort. Sper să demonstreze anul ăsta că merită să fie și să rămână în ligă.

Gata, ăsta e tot și pe cât de scurt am vrut să fiu, tot a ieșit lung. Dacă ai ajuns până aici știi ce o să vezi pe scenă, în mai puțin de douăzeci și patru de ore. Dacă ai ajuns până aici poți să dai și un share sau poate o sută de dolari. Prefer suta de dolari. Hai, să ne bucurăm de LOL, că e mult mai plăcut când îl joacă alții.

LCS – LS is that you?

LCS-ul va debuta și anul acesta cu acel Lock-in tournament. Acest măreț turneu care merită câștigat, pentru că doar campionul o să ia prize pool-ul de $150k. E o încercare drăguță a celor de peste ocean să revitalizeze jocul și sper să le iasă. Acum să vorbim puțin despre cele mai importante mutări de peste ocean.

  1. LS – noul antrenor al celor de la C9. Pentru cine nu știe, LS este un streamer de League of Legends, care a antrenat în trecut în challenger series în Coreea, care a fost caster pentru stream-ul în engleză al celor de la LCK. Este un tip foarte categoric în opiniile lui, care preferă un LOL foarte calculat, rece, metodic, fără prea multe lupte. În plus, din ce am văzut crede că toată lumea joacă un LOL prost, mai ales prin prisma draft-urilor, campionilor jucați. Din primele declarații vrea să creeze un mediu competitiv în primul rând intern, unde echipa de academie o să fie la un nivel înalt și astfel antrenamentele vor fi mai bune pentru toată lumea. Schimbări de jucători cam multe. Zven în primul rând o să fie în academie, dar nu e clar cât o să joace. La echipa mare Fudge o să joace mid de split-ul acesta, iar în locul lui a venit Summit, unul din cei mai buni top laneri din Coreea. În poziția de adc o să fie Berserker, un copil de 18 ani, pe care LS îl știe foarte bine din academia T1. Sunt mișcări importante, dar LS făcând pasul ăsta este o mișcare așteptată atât de fanii săi, cât și de hateri. Mă bucur că a decis să o facă și abia aștept să-l văd la treabă.
  2. Team Liquid. O altă echipă care vor să domine competiția și au investit masiv. I-au păstrat doar pe Santorin (jg) și CoreJJ (support) și au adus pe top pe Bwipo, pe mid pe Bjergsen, ca adc pe Hans sama. Say what? Bwipo anunțase că o să plece de la Fnatic de ceva timp, dar chiar și așa, tocmai în NA? Se pare că da. Rogue și-a vândut atât adc-ul cât și junglerul și-s dezamăgit ca naiba de ei, dar chiar vreau să văd cât de mult poate să domine Hans acolo, având în vedere că niciodată nu a jucat cu un suport de calibrul acesta. Și apoi, Bjergsen, zeul însuși a revenit din retragere și asta după un an ca antrenor la TSM. Investițiile sunt masive acum să vedem ce or să primească înapoi, dar mă aștept să fie o echipă cu adevărat bună.
  3. TSM. Ei, aici echipa a explodat. Băieții l-au supărat atât de rău pe Bjerg de s-a reîntors să joace doar ca să-i bată. Și echipa s-a mișcat lamentabil. I-au păstrat pe Huni pe top și pe Spica în junglă, iar ca adc l-au adus pe Tactical de la TL, iar ca mid și support, doi jucători din China, care au jucat în ligi inferioare. E un pariu pe care l-au pus și deja pare pierzător. Din cauza problemelor cu viza, echipa academiei va juca primele meciuri sau până când situația va fi rezolvată. Reginald a fost atacat din mai multe unghiuri. Doublelift nu s-a ferit să folosească niște cuvinte grele și să dea vina pe omul care deține echipa. Multe videoclipuri mai vechi au ieșit la suprafață și multă lume i-a luat și apărarea. Anul ăsta se anunță un dezastru pentru TSM.
  4. Evil Geniuses. Oamenii care l-au cumpărat, furat sau poate doar i-au păcălit pe cei de la Rogue să trimită cel mai bun jungler din Vest tocmai la ei. Inspired și-a găsit o nouă casă și îmi e să nu pice pe el. Jizuke a dispărut din peisaj după ce-au intrat în contact, iar el este doar ultima victimă de pe lista foarte lungă a celor care au ajuns în NA și au rămas fără carieră. Echipa a câștigat mult cu adiția asta, dar doar pe hârtie. Cum o să se adapteze Inspired acolo? Asta rămâne de văzut.
  5. 100T. Echipa care a rămas neschimbată și o menționez aici pentru că da, se poate crește ca echipă, atâta timp cât organizația are încredere.

Cam astea sunt cele mai mari mișcări de peste ocean, cel puțin C9 și Team Liquid sunt foarte, foarte interesante. Alături de ei o să li se alăture și 100T în lupta pentru primul loc și mi se par că toate trei echipele au șanse bune chiar și internațional.

LCK – ce e de văzut?

Miercuri, 12 Ianuarie începe cea mai cerebrală ligă din lume și anume LCK. Coreeni încă sunt pe o pantă ascendentă, deși DWG KIA au pierdut finala anul acesta, ei au reușit să revitalizeze o întreagă regiune. Calitatea, seriozitatea și inovațiile pe care le-au adus în competiție au făcut ca toate cele 4 reprezentante din LCK să iasă din faza grupelor. Acum să vedem câteva din schimbările petrecute în pauza competițională.

  1. DRX îl aduce pe BeryL, campionul mondial și suportul echipei DWG aproape încă de la înființare. El o să joace alături de Deft, pe bot lane, Deft care se reîntoarce la echipă după un an petrecut alături de Hanwha. DRX a fost o echipă care se bătea în primele patru în anul 2020, dar insuccesul a făcut ca echipa să explodeze și doar jungler-ul Pyosik să rămână și tot de la el avem un video în care ne spunea cum a fost abandonat. Anul 2021 nu a fost deloc bun pentru echipă, să vedem cum o să meargă mai departe.
  2. Gen. G echipa cea mai activă din pauza competițională. Au reușit să-l aducă pe Chovy, considerat cel mai bun mid laner al momentului, și mai apoi să facă un schimb cu Nongshim RedForce, de unde l-au luat pe Peanut și l-au trimis pe Bdd. Peanut este deja un veteran al jocului și am văzut foarte multe fețe ale lui, de la jucător de carry la facilitator. Să vedem dacă o să se adapteze și o să fie exact ce are nevoie Chovy pentru a domina încă un an mijlocul hărții. Tot aici și-a găsit o nouă casă Lehends, supportul care a apărut în ligă odată cu Griffin, de unde au apărut și Chovy, Tarzan sau Viper, ultimii  doi făcând performanță în LPL. Gen. G pare să zică că asta e anul lor.
  3. KT – jumătatea mai puțin de succes din războiul telefoanelor. KT își caută forma pe care o aveau în 2018 când în sfârșit au câștigat un titlu domestic. Mutările pe care le-au făcut sunt interesante, dar nici pe aproape tot ce aveau nevoie. De exemplu, pe mijloc l-au adus pe Aria, jucător coreean, dar care a evoluat în liga japoneză și deși au avut câteva rezultate surprinzătoare la MSI, la Worlds nu au arătat mai nimic. Pe partea de sus l-au adus pe Rascal, un jucător care este în ligă de câțiva ani, dar niciodată nu s-a vorbit de el la superlativ. Cuzz, aici e un caz interesant pentru că T1 (jumătatea mai de succes din războiul telefoanelor) l-au ținut pe bară aproape jumătate de an și apoi la Worlds la fel, unde au decis să joace cu un rookie. Se pare că și-a găsit și el o nouă casă aici. În plus Aiming se întoarce acasă după un an lung în LPL, unde nu a dezamăgit, nici nu a impresionat.
  4. Kwangdong Freecs – echipa care niciodată nu confirmă. Să fim onești, niciodată nu au avut suficient talent să ducă treaba până la capăt, dar întotdeauna au reușit să joace prost. Teddy, care a primit același tratament de la T1, asemenea lui Cuzz, unde a fost ținut pe bară pentru un rookie a decis să-și mute talentele la KF. Aici o să se regăsească cu Ellim, un jungler tânăr, dar de care auzim doar sporadic. Și-a început cariera la T1 și aproape că și-a îngropat-o tot acolo, pentru că nu mai auzisem de el de un an măcar. Pe lângă toate astea, echipa a reușit să-l mai păstreze încă un an pe Kiin, probabil cel mai bun top laner de care nu ați auzit niciodată. Serios, de cinci ani este în primii trei pe poziția lui din LCK, nu a câștigat nimic niciodată, nici măcar nu s-au calificat la Worlds ca a treia sau a patra poziție, dar el rămâne loial.
  5. T1. Nicio schimbare. Vreau doar să vă readuc aminte că Faker e născut în 1996 (în caz că ați uitat, joacă din 2013) și că restul coechipierilor după 2002 (Zeus, Oner, Gumayusi, Keria). 
  6. Nongshim RedForce – echipa care a dat cu piciorul la Worlds. Serios, echipa arăta o formă incredibilă și apoi au pierdut contra celor de la Hanwha. Au făcut schimbări multe. Peanut a plecat la Gen. G, dar l-au primit pe Bdd, un jucător bun. Pe partea de sus l-au adus pe Canna, un produs T1, dar care a confirmat abia anul trecut. Dread, jungler-ul, încearcă de vreo doi ani să-și facă un nume, dar succesul nu se lipește de el. Pentru poziția de adc au reușit să-l aducă pe fostul campion mondial Ghost, de la DWG și pe Effort ca partener al său, un jucător care a apărut ca o stea și ușor ușor a început să cadă de pe cerul LCK. Pe hârtie pare o echipă bună, cu potențial. Să vedem ce o să se întâmple până la urmă.

Schimbări au mai fost și la restul echipelor, dar cumva prea minore. Verificând jucători și echipe am observat că sunt foarte mulți tineri și probabil că LCK este cea mai tânără ligă dintre toate. Concurența rămâne aprigă acolo și am mai observat că T1 a dat foarte mulți dintre acești jucători, demonstrând că un sistem bine pus la punct de-a căuta noi talente și de-a investi într-un program bun de academie face un bine competiției cu totul. O să fie un an bun pentru LCK.

Poza e de aici!

LPL – Începe distracția 2022

După atâția caltaboși și cozonaci și cârnați sau humus pentru prietenii noștri vegani e cazul să ne tratăm cu niște League of Legends de calitate și prima ligă care debutează în noul sezon este și cea mai spectaculoasă. LPL-ul se întoarce de luni cu multe schimbări și haideți să vedem câteva din cele mai importante.

  1. Uzi revine. Și surprinzător nu se reîntoarce la echipa alături de care s-a afirmat RNG, ci la Bilibili Gaming. O mișcare care a șocat pe toată lumea. BLG a adus totodată și pe Doggo, un adc tânăr care a jucat în PCS anul trecut și a lăsat o impresie bună în special la MSI, când a fost împrumutat echipei rivale PSG, doar pentru turneul acela.
  2. Xiaohu revine și el doar că pe mid. Acest Perkz chinez pare că s-a plictisit de insula părăsită din susul hărții și e pregătit din nou să fie în miezul acțiunii. De altfel, RNG-ul l-a lăsat pe Cryin să plece și a adus în loc doar pe Bin să ocupe locul de pe top. Deci ne așteptăm să fie o echipă solidă încă de la început.
  3. Suning Gaming devine Weibo gaming. L-au pierdut pe Bin și l-au înlocuit cu theShy. Dacă scriam asta acum trei ani era ceva incredibil, dar acum putem doar să sperăm că asta să fie un nou început pentru omul care odată era considerat cel mai bun top laner din lume, dacă nu cel mai bun jucător din lume.
  4. LNG aduc doi veterani cu renume. Doinb, cel mai polarizant mid laner din lume și LvMao, un suport care a fost în ligă de peste 6 ani. Pare că echipa s-a întărit considerabil și Tarzan ar trebui să aibă suficient material cu care să lucreze acum. Să nu uităm că în ciuda reprezentației dezamăgitoare de la Worlds a lui Doinb, este un campion mondial, este un triplu mvp al competiției și a dovedit de câteva ori că știe cum să câștige atât pe plan local cât și internațional.
  5. Rookie ajunge la V5. La fel ca theShy, Rookie a fost considerat la un moment dat cel mai bun mid laner sau cel mai bun jucător din lume. Și amândoi erau considerați pe bună dreptate așa. Este un pariu pe care cei de la V5 l-au pus și l-au adăugat și pe Karsa în joc, care se pare că a fost foarte dezamăgit de felul cum Top Esports a eșuat în drumul lor spre Worlds, deși tot anul au fost cotați ca fiind una din primele două echipe.
  6. Top Esport și-au pierdut jungler-ul, pe Karsa și au adus un fost campion mondial, Tian, ceea ce e surprinzător, pentru că în ciuda acoladelor obținute de-a lungul carierei, în momentul de față nu este văzut ca un jucător de top, dar poate să fie un jucător util. TES nu duc lipsă de jucători ce pot căra un meci, ca Knight sau JackeyLove și poate chiar de asta aveau nevoie, de un facilitator, nu încă un jucător care cere resurse.
  7. Maple revine și el în LPL. Maple, alături de Karsa sunt cei mai de succes jucători veniți din PCS. El a mai avut o perioadă de doi ani petrecută la Suning și LNG, dar nu a confirmat. Anul trecut s-a întors în mediul lui obișnuit unde a zdrobit competiția ca de obicei alături de cei de la PSG Talon. Mă bucură să văd că încă își dorește să fie competitiv, deși echipa lui o să se zbată la coada clasamentului.

Cam astea sunt cele mai importante mutări. În afară de Uzi, nu e nimic prea surprinzător. Pe lângă toate echipele astea mai sunt câteva tari, cum ar fi actuala campioană a poporului, EDG, sau WE, echipe care practic nu au schimbat nimic și au jucat la nivel înalt și anul trecut. Sunt 17 echipe care o să concureze într-un split lung, cu program încărcat și sper să fie LPL-ul din totdeauna. O fiesta, un festival de LOL, o plăcere de privit și comentat.

Poza este de aici!

EDG – Campioana poporului – Worlds 2021

Tocmai s-a încheiat Worlds 2021 și am aflat cine e campioana celei de-a unsprezecea ediții. A fost un drum lung plin de serii duse în cinci meciuri. Multă lume spune că poate a fost cea mai competitivă ediție, în ciuda acestui format depășit pe care-l folosesc. Sunt de acord. League of Legends arată cel mai bine într-un meci cinci, când efortul de un an întreg e pe masă. O să vorbesc mai mult de toată narațiunea din semifinale și finală, mai mult decât ce s-a jucat și o să vă zic la final de ce.

Semifinalele au fost și ele foarte frumoase. În primul rând am avut trei echipe din Coreea și una din China. Coreea a renăscut odată cu DWG și mi se pare ceva cu adevărat remarcabil. Echipa asta nu doar că a câștigat anul trecut într-o manieră foarte convingătoare, unde au dominat jocul, dar au reușit să tragă după ei o întreagă regiune și asta e foarte impresionant. Prin forța, exemplul și competitivatea pe care au adus-o la masă au reușit să facă ca LCK să redevină forța de acum 4 ani. Și asta s-a tradus că DWG avea să se lupte cu SKT, iar Gen G. cu EDG, campioana LPL. DWG vs SKT a fost reeditarea finalei din LCK, unde DWG a învins. Zic SKT, dar uit că acum sunt T1, dar e ok, au toată vitrina lor cu trofee. Seria a fost dusă în cinci meciuri și DWG abia a reușit să câștige. Emoțiile au fost multe, de aici o să ne rămână poza cu Showmaker arătând ca un nebun, dar am văzut cât de bine s-au pregătit cei de la T1 pentru serie, cu pick-uri precum Zilean și tot ei au fost cei care au făcut-o pe Poppy relevantă în turneu. Keria a jucat excepțional tot turneul și deja pare că o să se retragă ca unul din cei mai buni care au jucat, nu doar support, ci per total. În fine, seria a fost decisă de o luptă la Elder. Cea de-a doua semifinală, în ordinea în care s-a jucat, EDG vs Gen G. Din nou a fost o serie în cinci meciuri. Echipa chineză a fost puțin favorită, dar Gen G. arăta cel mai bine de când poartă numele ăsta. În ultimul meci totuși campioana LPL a știut cum să contruiască un avantaj și să-l fructifice. Se pare că destinul nu stătea, lucra din plin să vedem campioanele celor mai puternice regiuni în marea finală.

Înainte de finală au fost două narațiuni care m-au enervat. Prima a fost că DWG o să câștige cu 3-0. De acord, DWG erau favoriți, dar 3-0? Ce, jucau din nou cu MAD Lions? Nu prea, și chiar nu am înțeles de ce toată lumea simțea astfel. Finala a început cu 1-0 pentru  EDG, un meci cam fără istoric, nimic spectaculos, dar controlat de la cap la coadă de chinezi. Și de aici a început. Ce surpriză, ce start neașteptat, ce nu știu ce. Și lumea nu era surprinsă neapărat că EDG câștigase, cât că nu avea să câștige DWG cu 3-0. Puțin cam ciudat pentru gustul meu, dar următoarele două meciuri au fost câștigate de coreeni cam fără drept de apel. Și aici a venit meciul patru unde Meiko cu ultima opțiune a ales Lulu. Acum vine a doua narativă unde oamenii spuneau că vital pentru EDG ar fi fost ca suportul și totodată căpitanul lor să joace un engager, o Leona, Rakan, Nautilus, orice dar nu enchanteri, ca Lulu. Sau ca Zilean, pe care l-a jucat primul meci în care au și câștigat, iar după a pierdut cu Leona și Rakan. Eu înțeleg foarte bine de ce unii jucători aleg să joace anumiți campioni, dar totuși oamenii ăiă pot juca cam orice. Să implici că echipa nu poate câștiga dacă suportul nu joacă un tip de campioni, mi se pare puțin cam prea mult. Meciul patru a fost plictisitor pentru anumite standarde. Nouă asasinate mari și late, iar Showmaker a pierdut meciul ăsta cu scorul 1/0/0 după 32 de minute. Cel puțin ciudat, dar acum aveam meciul cinci, ceva la care eu speram, dar așa sper de la fiecare serie. Meiko s-a întors la Rakan, Scout la Zoe, Khan la Graves, Flandre la Kennen. Meciul a fost mai sângeros, dar de prin minutul douăzeci cam știai cine o să câștige și era EDG. O surpriză plăcută. Urmăresc LPL și mi se pare cea mai competitivă ligă. Sunt șaisprezece echipe acolo, aproape dublu decât orice regiune majoră sau minoră. Au sistem de academii bine dezvoltat, atât de dezvoltat încât mafia pariurilor este prezentă. Au arene foarte mari, suporteri foarte mulți. Ba mai mult, au avut și singurele entități media prezente fizic în Islanda, iar Riot țipau pe partea cealaltă că pentru siguranța jucătorilor și organizatorilor nu o să permită asta. LPL-ul este o forță din orice punct de vedere și comuniștii ăștia au făcut o treabă bună în privința esportului, până anul ăsta. Anul ăsta au sfeclit-o cu o lege care îi împiedică pe adolescenții de până în 18 ani să se joace mai mult de 3 ore pe săptămână electronic. Multă lume e convinsă că legea nu o să fie respectată. Se pare că oamenii habar n-au în ce Univers paralel trăiesc oamenii de acolo, unde istoria variază după interesele partidului și ce capacitate tehnologică au pentru a implementa o așa regulă. Nu știu ce reguli o să se aplice pentru importuri, pe care ei nu s-au sfiit să le îmbrățișeze. Doinb, Rookie, TheShy, Scout – toți coreeni, toți campioni mondiali, toți au activat ani în șir doar în LPL și sunt mai mult chinezi. O să fie interensat de urmărit, dar ideea era că LPL erau într-un loc bun. Pentru DWG cred că este dureros, deși conferința de presă a fost foarte plăcută ca atmosferă. Khan o să se retragă și o să se ducă să păzească granița cu Coreea de Nord și o să se uite cu jind cum bogații ăia mănâncă lebădă neagră și alte delicatese. Ceilalți patru vor trebui să decidă dacă o să continue în aceeași formulă. Sunt jucători foarte pasionați și care au investit foarte multe sentimente. A fost un an lung și greu în care au pierdut două turnee internaționale în fața LPL-ului. Au îndrăznit să vorbească despre burnout, lucru care nu e puțin pentru o cultură care nu crede în asta. Doinb spunea că oricine se poate odihni după ce se retrage și că nu îi se pare un motiv suficient de bun să nu se antreneze. În același timp în Vest oamenii își scriau pe Twitter că vrea să-i ajute pe cei care se simt la capătul puterilor după MSI. Nu știu cine are dreptate și nu prea-mi pasă. Nu am vrut să vorbesc despre jocuri prea mult în mare parte pentru că mi s-a părut cu Riot a făcut o treabă destul de proastă și au condus meta într-un loc neofertant. Sperăm ca la anul să încerce alte lucruri poate ceva mai îndrăznețe. Orice ar fi știm sigur că până în ianuarie o să vedem doar ligi locale. Pe moment, numai bine.

Poza a fost oferită de Riot, nu mie, dar în general.

Regina balului – Finala Digital Crusade Sez. 4

Am ajuns și la finalul acestui turneu frumos și greu încercat de pandemie. Meciurile au fost disputate de acasă și scena aia frumoasă a rămas goală, doar cu un trofeu pe ea. Dar nicio problemă, la anul o să fie încă și mai bine și abia aștept să ne întâlnim cu toții acolo. Până să vorbim de finala propriu zisă, să vorbim puțin și despre drumul către finală, pentru că a fost interesant.

Luni au fost trei meciuri. Nexus KTRL vs Urban, duelul câștigătorilor din prima fază, apoi Random 5 vs Racquestai, echipele care au pierdut. Nexus KTRL și Urban au arătat bine, având victorii clare cu 2-0 și mă așteptam la un meci echilibrat. Și a fost echilibrat pentru douăzeci de minute în meciul doi, pentru că Urban au jucat din nou la superlativ și cumva au reușit să mă surprindă iar. Am avut noroc să vedem și Draven-ul lui 2Axes în primul meci unde a făcut prăpăd. Urban a fost singura echipă care a avut doar o pantă ascendentă și se pare că odată ce jucătorii s-au cunoscut mai bine, au devenit o mașinărie bine unsă care nu dă rateuri. Nexus KTRL a mai arătat momente de slăbiciune și totuși mai aveau o șansă, aveau să joace mai târziu în acea seară cu învingătoarea celui de-al doilea meci. Racquestai vs Random 5. Echipa din Ucraina părea favorită, dar adevărul era că ambele echipe veneau după înfrângeri seci. Singurul lucru pe care mă bazam era ce văzusem în sezonul regulat, unde Racquestai au dominat, iar R5 era în scădere de formă continuă. Doar că ce știam nu a fost deloc și ce s-a întâmplat. Bulgarii parcă au reînviat și au câștigat rapid cu 2-0. Ceea ce a fost și mai interesant este faptul că meciurile nu au fost prea disputate, iar Racquestai, din păcate a fost eliminată cu două înfrângeri în care nu au câștigat niciun meci. Și haideți să punem puțin în context ce înseamnă asta. Racquestai e o echipă formată din patru jucători care au activat în LCL, patronată de Riot Rusia, regiune care primește un spot pentru Worlds (ocupat de UOL mereu), dar este totuși în primele doisprezece ligi din lume. Echipa a fost completată de mid laner-ul BMJ, care după umila părere a fost cel mai bun jucător, cu poziționare excelentă, cu un joc solid și foarte inteligent. Echipa asta a fost eliminată cu tot cu drept de apel, deci rămâne să decideți voi care a fost nivelul competiției. Bun, să trecem mai departe. Random 5 vs Nexus, iar aici nu știam ce să zic. Nexus veneau după o înfrângere, dar i-am mai văzut în poziția asta, dar R5 erau pe val și au reușit să intre mai bine în serie. Primul meci a fost cam doar în favoarea lor. Oamenii încă ne surprindeau, dar erau contra Nexus KTRL, echipa din EBL, de două ori campioni ai competiției. Trebuiau să revină în forță, nu? Ei bine, nu. Au încercat, dar nu destul, s-au luptat, dar au pierdut. Echipa bulgară a fost peste, pornind de la draft și continuând cu macro-ul pe care l-au arătat și nivelul per total a fost unul înalt, un nivel la care românii nu au reușit să se ridice. Acum știam finala și știam că sunt echipele cele mai în formă.

Douăzeci și patru de ore mai târziu. Marea finală – Urban vs Random 5.

Nicio echipă nu putea să pretindă că avea un avantaj de ordin moral sau de încredere. Au ajuns aici în urma unor victorii clare, fără complicații, Urban chiar fără să cedeze un singur meci în faza aceasta. Primul meci a fost să zicem ciudat. Urban au arătat cum au progresat de la începutul competiție. În primă fază au descoperit rețeta succesului pentru ei, cu acel Lulu mid și toți banii pe 2Axes. Le-a mers și chiar foarte bine. După au arătat că pot să joace și cu asasini pe mid lane, iar în primul meci al seriei au vrut să ne arate că pot și cu Karthus în junglă. Nu le-a ieșit. Spooky este un jucător foarte bun, cu multă experiență, care știe cum să joace împotriva acestui pick. Urban nu au avut nicio șansă, poate doar o tresărire de orgoliu, pe care unii oameni ar fi putut să o confunde cu o încercare de revenire, dar nu a fost cazul.

În meciul doi cei de la Urban s-au întors la rădăcini. Lulu mid, Gnar top, Aphelios. Una din variațiile câștigătoare pentru ei. Random 5 au răspuns cu Ryze, Shen top și un Trundle în junglă. Ceva destul de standard. Meciul părea mai bun, cu un Urban care teoretic trebuiau să fie mult mai confortabil, doar că de data asta au ales lupte pierzătoare de la un început la altul. Părea că asistăm la un dezastru pentru că și cel al doilea meci a fost cedat relativ ușor, în condițiile în care teoretic, Urban trebuia să arate cel mai bine.

Al treilea meci a venit cu o schimbare. 2Axes a ales să fie el pe Miss Fortune, iar CPM s-a reîntors la al său Ornn. R5 au răspuns cu Talon, Yuumi și Tristana. Talon avea o singură misiune și anume să ucidă adc-ul advers. Meciul a fost echilibrat în prima parte, dar bulgarii erau călare pe un val imens de încredere. Începeau să câștige luptele și să se miște primii pe hartă. La un moment dat păreau că au două seturi de cizme și că erau peste tot pe hartă, dar era doar un Talon cu Yuumi care făcea parkour. Totul arăta din ce în ce mai rău. Au pierdut un baron și imediat după au câștigat o luptă. Cum? Nu știu cum, dar a fost semnul revenirii și trebuie să vă spun că nu a fost deloc ușor, ba din contră. Au surmontat un deficit de cinci mii aur în minutul douăzeci și au transmis emoție de-a lungul internetului.  Prin lupte executate extraordinar au reușit să câștige meciul și o revenire era posibilă.

Al patrulea meci. Aici au fost schimbate taberele și R5 au jucat pentru prima dată din blue side și Lee Sin i-a revenit lui Spooky, iar Urban au venit cu ceva nou pentru ei. În primul rând 2Axes cu Lucian. Este un jucător de hyper carry, iar Lucian este un early-mid game campion, care este mobil și are un potențial mare de 1v1, nu 1v9, dar nu am nicio o problemă cu această alegere. În schimb mi s-a părut o problemă mid lane-ul, Talyah pentru Vrow. Sincer, Vrow joacă campionul bine, dar face rău că-l joacă. Este unul din cei mai slabi campioni pe care poți să-i alegi, dar omul a vrut să-și joace campionul și respect asta. Meciul a început ceva mai bine pentru bulgari, dar Urban au lovit înapoi și majoritatea meciului au fost lovituri de o parte și de alta. În cele din urmă R5 au executat mai bine luptele și au fost mai decisivi și au încheiat partida. Una peste alta chiar au fost echipa mai bună azi și pare că jucătorii lor s-au trezit când a fost nevoie de lor și au luat acasă și 5500 de euro, ceea ce nu sună prea rău.

Cam asta a fost finala, cam ăsta a fost turneul. A trecut imediat și mă bucur că l-am putut vedea de la un capăt la celălalt. Am înțeles că se joacă LoL și în partea asta a lumii și că este de calitate. Digital Crusade au făcut un lucru impresionant și anume au produs un turneu competitiv și unde cei mai buni au câștigat. Dacă vă uitați de la prima etapă până la finală o să vedeți îmbunătățiri constante și că începutul nu are nimic în comun cu producția din finală și nu a trecut mai mult de o lună și puțin între cele două momente. Eu personal le mulțumesc pentru că îmi place să mă uit la League of Legends și-mi place să văd că se pot face lucruri frumoase și la noi. Cum am spus, abia aștept ca anul viitor să ne întâlnim cu toții pe scenă. Până atunci o scurtă reverență pentru munca depusă. Pe curând.

Video-ul poate fi urmărit aici și o să-l vedeți și pe Moroșanu la un moment dat. Trebuie să urmăriți dacă vreți să aflați ce și cum.

Sferturi – Worlds 2021

A trebuit să lăsăm timpul să-și facă magia și să nu ne mai doară când ne aducem aminte de eliminarea celor de la Rogue. Acum o să ne dăm cu părerea, cu suficientă îndrăzneală, despre sferturile de la Worlds. Ca în fiecare an sunt dezamăgiri, poate sunt unele lucruri care nu au mers cum trebuia și speranțele au fost înșelate, dar încă odată trebuie să ne aducem aminte că jocul e jucat de oameni și nu roboți. Înainte de-a trece la meciuri vreau să spun că toate echipele ajunse acolo sunt pe merit și cred cu fermitate că doar cele mai puternice au trecut mai departe, iar de aici, trebuie să mă alătur multor altor voci care zic că formatul folosit este depășit. Patru meciuri, împerecherile nu țin cont de altceva decât de poziția din grupă și nicio posibilitate de-a reveni. Ai o migrenă în ziua aia, Faker? Te descurci, dar destul cu lamentările. Ce meciuri avem mai exact?

Vineri. T1 vs HLE. Duel sută la sută coreean și cu un duel pe mid lane despre care se va scrie mulți ani de acum înainte. Faker, fața League of Legends versus cel mai în formă și dominant laner, probabil din istorie, Chovy. Bineînțeles că cei doi s-au mai înfruntat de numeroase ori în ultimii trei ani în LCK, dar acum sunt sub lumina reflectoarelor mai mult ca niciodată. Chovy este născut în 2001 și tare îmi este teamă pentru sănătatea lui. Să cari lucruri atât de grele nu este indicat de niciun medic, dar fragil cum pare, reușește cu succes. Diferențele lui de cs sunt monumentale, nu prea face greșeli, versatil, capabil să joace orice stil și campion. Hanwha s-au autodepășit de nenumărate ori anul ăsta, iar drumul lor este din ce în ce mai anevoios. T1 sunt în reconstrucție de ceva timp. Și-au schimbat și numele și jucătorii și tot ce-i mai ține legați de trecut este Faker. Omul care câștiga Worlds în 2013, adică acum opt ani dacă vă vine să credeți, că mie nu. Anul ăsta lucrurile merg în direcția bună, cu un jungler și adc rookies, dar deosebit de talentați, cu Keria, care este în al doilea an al carierei și care a bifat a doua prezență la Worlds deja. Canna este și el cu echipa de ceva timp. Par o echipă destul de bine sudată din ce am văzut, care se bazează foarte mult pe capacitatea lor de-a controla și dicta tempo-ul jocului. Probabil o să fie cea mai puțin sângeroasă serie, dar or să fie spectaculoasă și cu multe lucruri de învățat.

Sâmbătă. RNG vs EDG. Trecem tocmai la polul opus cu un duel din LPL și chinezii nu vor da înapoi. EDG sunt proaspăt campioni în vară, iar RNG nu chiar așa de proaspeții campioni din primăvară, dar au câștigat și MSI-ul. Royal pare echipa mai în formă și totodată echipa cea mai dificil de înfruntat după DWG și asta pentru că pe top-lane, Xiaohu distruge competiția. Sunt dispuși să joace în jurul lui și pun totul acolo. Pe lângă faptul că e mecanic foarte bun și capabil să joace orice, poate la fel de bine să joace un tanc și să fie util echipei. Sunt o echipă cu multe trucuri în mânecă și care dacă sunt în formă sunt foarte greu de bătut. EDG în schimb veneau pe val în turneu, dar valul a început să se spargă, dar să vedem unde o să se oprească. Au pierdut prima poziție în grupă împotriva celor de la T1. Marele lor atu este ADC-ul Viper. El s-a adaptat foarte bine în LPL și a fost recunoscut aproape imediat printre cei mai buni jucători din ligă. O să fie un duel al naibii de tare, din care o să iasă scântei și cine o să piardă, o să pară nedreptățit. Puteau să pice cu MAD, cu C9, dar asta e, LPL-ul o să aibă o singură echipă în semifinale.

Duminică. DWG Kia vs MAD Lions. Cea mai bună echipă din Coreea, contra singurei echipe din LEC care a ieșit din grupe. Cum naiba este asta corect? DWG au ieșit din grupă cu victorii pe linie și au părut că pot fi învinși cam vreo 10 minute în total. MAD au ieșit dintr-o grupă care a fost o egalitate perfectă de 3-3 și un meci de tiebreaker și unul pentru prima poziție pe care l-a pierdut. Sincer, echipa din Europa a excelat anul acesta în seriile cel mai bun din cinci. Să nu uităm că la MSI i-au dus pe aceiași DWG în cinci meciuri, dar trebui să fim corecți. Dacă ar fi să-i elimine ar fi probabil cea mai mare surpriză din istoria League of Legends și d-aia sper să se întâmple. Nu sunt prea multe de spus pentru că deși anticiparea e mare, am mereu în spate o voce care spune că o să se termine 3-0.

Luni. Gen G vs C9. Ambele echipe au în comun faptul că au bătut o echipă din LEC înainte de înfruntarea asta. Diferența o face faptul că C9 i-au eliminat pe cei de la Rogue într-un meci de cinzeci de minute. Mi-au frânt inima, iar acum au picat cu cea mai accesibilă și pasivă echipă din câte au rămas. Sincer, pentru mine C9 o să plece cu prima șansă. Singurul punct forte al coreenilor ar fi bot lane-ul unde Ruler domină de ani buni. Dintr-un motiv care-mi scapă, Ruler, campion mondial în 2017, nu primește suficient respect, dar e o mare greșeală. Este un jucător care o să fie chiar acolo lângă Uzi când o să se retragă. Dar în rest, echipele sunt echilibrate. O să conteze foarte mult începutul meciurilor, pentru că Gen G dacă pică în spate, de obicei rămân în spate, dar dacă preiau conducerea, ei bine și atunci pot fi băuți, dar controlează în general foarte bine jocul, nu se luptă pentru nimic altceva decât obiective și stau destul de în spate. Făcând asta poate să acorde mai mult timp echipei adverse, poate suficient cât un comp destul de bun să înceapă să câștige luptele. Sincer, aici mă interesează mai mult rezultatul decât meciurile, dar nu înseamnă că nu o să mă uit. Și vă invit pe fiecare din voi să o faceți, că pentru un an de zile, nu o să mai avem meciuri cu genul ăsta de miză. Asta e frumusețea Worlds, cu toate bunele și rele, este doar odată pe an și toată lumea muncește pentru asta. Deocamdată, e tot ce are mai bun League of Legends. Să ne bucurăm de turneu. Poza e de aici!

Începutul balului – Digital Crusade Sez. 4

Vreme trece, LAN-ul vine, toate-s faine și nouă ne place. În sfârșit a început spectacolul de la Cluj și God damn it băieți și fete, că avem de toate. Vreau să încep cu producția, care este cu mult peste ce m-am așteptat și m-a luat pe sus. Luminile, culorile, scena, casterii la trei ace și jumătate, totul strălucește la Cluj. Între meciuri avem și content să nu ne plictisim, ceva jocuri amuzante, mai avem și interviuri într-o zonă separată, casterii în fața scenei, trofeul pus la loc de cinste în fața jucătorilor să rămână motivați. Mă uit la toate lucrurile și nu pot să nu mă gândesc la cât de multă muncă e în spatele tot evenimentului. Un sincer jos pălăria pentru toată lumea implicată și abia aștept ca la anul să fiu prezent acolo. Și totul a fost încununat cu niște meciuri interesante.

Prima dată să vorbim despre format, pentru că sunt patru echipe și totuși avem un turneu. Am avut două serii. Nexus KTRL vs Racquestai și Urban Esports vs Random 5. Chiar dacă pierdeai, tot mai aveai o șansă, pentru că pierzătoarele or să joace o serie a lor, iar învingătorii o altă serie. Upper bracket și lower bracket. Câștigătoarea din upper bracket o să avanseze în finală, iar pierzătoarea o să ajungă să joace cu învingătoarea din lower bracket. Poți să ai o zi proastă, îți permiți luxul să pierzi o serie și să demonstrezi în alta din ce ești făcut. Încă un lucru bun la tot acest turneu.

Prima serie. Nexus KTRL vs Racquestai. Echipa din Ucraina a fost prima calificată la turneu și totodată echipa care a dominat faza de calificare. Românii în schimb au fost ultima echipă calificată, într-o ultimă etapă teribilă pentru ei, cu un substitut de ultim moment și au obținut calificarea în urma unui tiebreaker. Primul meci a fost surprinzător, pentru că a fost în favoarea celor de la Nexus KTRL și nu a fost nici măcar pe aproape. Cu Septico din nou în linia de start au arătat mai bine ca niciodată și cu un Comeback care a reușit și un pentakill. Au dominat și au făcut-o convingător, cu multe play-uri executate precis cu suficientă precauție încât să nu le permită adversarilor să revină și au încheiat curat. Al doilea meci a fost o poveste diferită, sau cel puțin așa arăta în primă fază, unde Racquestai au arătat că sunt o echipă bună, dar greșeala a fost încă din draft, unde au încercat să egaleze comp-ul celor de la Nexus. Gwen în Akali, Kassadin în Vladimir. Aparent dueluri echilbrate, dar chiar dacă Kassadin se bucura de un lane free, același lucru putea spune și Vladimir. Ucrainenii au început bine și părea că merge în favoarea lor, dar odată ce au fost forțați în team fights, Vladimir și Akali au ieșit la rampă, dar Yuumi a făcut diferența pentru români care au reîntors meciul și totodată au încheiat seria. Total neașteptat pentru mine și o victorie bine meritată pentru Nexus KTRL. Racquestai cred că au venit puțin prea relaxați, dar au timp să-și revină.

A doua serie. Urban Esports vs Random 5. Urban ajungeau la Cluj cu o identitate bine definită, cu opțiuni clare pentru victorie. R5 în schimb se calificaseră în ultima etapă, deși începuseră turneul foarte bine. Primul meci a fost dominat în primă fază de bulgari, care reușeau să aducă întotdeauna încă un om la petrecere și să ia avantajul, dar românii au strâns rândurile, și ca niște stoici redutabili, au strâns din dinți și cu timpul au reintrat în meci. Jungler-ul celor de la Urban a dictat foarte bine tempo-ul și a reușit engage după engage să-i readucă în meci. Echipa bulgară părea că nu se regăsește pe Rift și cu cât meciul avansa păreau tot mai pierduți. În cele din urmă Urban a reușit să încheie meciul. Aici mă așteptam ca R5 să se ducă la baie, să se spele pe față și să treacă peste înfrângerea asta, dar s-a întâmplat chiar contrariul. CPM a pus mâna pe al său Shen și din primul minut a dominat top lane-ul contra lui Kenne. Să vă spun un secret? Nu așa ar trebui să decurgă lane-ul, dar din păcate pentru bulgari au pierdut acolo și exact ca un bulgăre de zăpadă aruncat la vale, CPM i-a plesnit din toate părțile cu teleportări și ultimate pro active, niciodată defensive. Bineînțeles, nu a fost singurul motiv pentru care meciul s-a transformat într-un măcel, pentru că asta a fost. Parcă bulgarii au căzut sub povara turneului pentru că în al doilea meci nu au contat deloc. Abia au reușit să adune două kill-uri în douăzeci și trei de minute. Sper doar că a fost doar o întâmplare, o indigestie, ceva ce poate fi explicat, pentru că nu vreau să cred că asta este forma lor actuală. Sunt jucători foarte buni cu experiență în diverse ligi regionale care ar trebui să arate că sunt în stare de mult decât au arătat până acum. Urban în schimb au dominat și nu doar că au dominat, dar au făcut-o și altfel decât ne-au obișnuit până acum, cu Vrow jucând asasini (no more Lulu), și fiind chiar prima opțiune pentru daune și 2Axes abia a doua, dar arată bine, arată versatilitate și nu pot decât să mă bucur văzând ce evoluție frumoasă a avut echipa în săptămânile astea.

Au fost două serii care s-au terminat rapid și unde nu au câștigat neapărat favoriții. Nexus KTRL se simt foarte confortabili pe scenă, iar evoluția lor a fost foarte bună. Urban au arătat că munca se răsplătește. Probabil cea mai versatilă echipă din turneu, care poate să schimbe stilul de la un meci la altul, iar asta e foarte important într-un joc cel mai bun din trei sau cinci. Random 5 au arătat ca o echipă care nu pot să se ridice la înălțimea competiției, iar Racquestai s-au înecat pur și simplu. Cine o să revină mai puternic? Nu știu, dar abia aștept să văd. A fost un aperitiv bun, dar vreau felul principal deja. GG Digital Crusade.  Puteți vedea spectacolul aici!

Avem grupele – Worlds 2021

Am trecut de partea calificărilor și am aflat grupele, dar înainte să vorbim puțin de ele haideți să vedem ce-am văzut până acum și dacă au fost ceva surprize sau nu.

În primul rând vreau să vorbesc de format, am făcut-o și aici, dar a fost bun. S-a asigurat că dă cele mai bune șanse tuturor. Echipele de pe poziția trei și patru s-au duelat, cu echipa de pe poziția doi din cealaltă grupă, în caz că o grupă este mai dezechilibrată, cum a fost grupa A cu reprezentativele Coreei și Chinei, câștigătoarea duelului de locul 3-4 a jucat cu poziția doi din grupa B, și anume C9. Singura surpriză a fost în grupa B, unde DetonationFocusMe, echipa japoneză, a luat locul 1 în grupă și i-a trimis pe Cloud9 într-o rundă eliminară în care n-au transpirat. Din păcate și anul ăsta wild card-urile nu au fost suficient de puternice, dar, spre onoarea lor, chiar au înfruntat echipe cu adevărat puternice care o să pună probleme tuturor. Să nu uităm că LNG a avut un parcurs excepțional în playoff-ul din China, unde a trecut de echipe ca TES, RNG și Suning Gaming. Până la urmă au mers mai departe echipele la care ne așteptam și să vedeam cum s-au completat grupele.

Grupa A sau grupa în care estul o să demoleze vestul. DWG KIA, FPX, Rogue și Cloud 9. Ce poate fi mai plăcut, decât niște meciuri în care poți da tot ce aveam mai bun, tot ce-ai pregătit un an întreg să fie transpus în șase meciuri, pentru că altă șansă nu mai ai. Și aici vorbesc din perspectiva celor de la Rogue și C9, pentru că ele înfruntă eliminarea și Odoamne s-a chinuit cinci ani să revină aici și cumva a picat în grupa morții. Norocul românilor. Pentru echipele din est poate fi doar o încălzire bună, o acomodare la meta pe care Worlds o dezvoltă. Dar dacă am îndrăzni să credem mai mult și să sperăm la un fel de minune, una electronică venită din ani întregi de pregătire, înțelegere a jocului la un nivel profund și concentrare? Poate ar fi posibilă.

Grupa B. EDG, 100T, T1 și DNF (Detonantion FocusMe). Revenirea mult așteptată la Worlds a lui Faker. Nu are o grupă foarte grea în general, dar în particular și 100T, dar și DNF ar putea produce o surpriză. Nu mă aștept ca ambele echipe să fie un inconvenient prea mare totuși. EDG au arătat o formă de invidiat, iar fiecare jucător individual este mai bun decât competiția, inclusiv Scout, midlaner-ul care a fost un factor cheie pentru succesul lor din vară. Aici sper să văd orgoliul lui Faker, să văd cum preia o echipă nouă, o față nouă și în jurul experienței lui să se construiască un joc frumos.

Grupa C. PSG Talon, Fnatic, RNG și Hanwha. E ciudat să vezi PSG acolo, nu? Dar cred că-și merită locul, sunt a patra cea mai puternică regiune, iar ei au demonstrat și la MSI că sunt o echipă bună, care poate pune probleme, care știe să joace. Aici or să se reîntâlnească cu RNG, deținătoarea MSI, dar care în vară nu a confirmat succesul. Totuși au avut ceva timp să se relaxeze, să analizeze greșelile, unde se pot îmbunătăți și cred că o să îi vedem la turație maximă încă din faza grupelor. Ceea ce poate fi un lucru destul de nasol pentru Fnatic, pe care chiar nu-i văd ca a doua echipă în grupa asta. Mi se pare cea mai echilibrată grupă, cu un ușor avantaj pentru RNG, dar toată lumea o să aibă de muncit pentru fiecare victorie.

Grupa D. MAD Lions, Gen G, Team Liquid și LNG. Încă o grupă echilibrată, dar totuși au factorul NA, calificarea se joacă în 3. Glumesc, glumesc, dar grupa e deschisă. MAD Lions și-a arătat puterea în serii, nu în sezonul regulat, nu când se joacă doar un meci. Gen G este solidă, dar fără un factor wow și asta înseamnă că pot să te bată să-ți sară apa în cap dacă nu ești sigur pe ce faci. LNG deja știm cum arată și nu cred că o să încetinească deloc, iar Team Liquid pot și ei să facă ceva, dar în contextul grupei nu știu cât de multe. Chiar dacă s-ar duce 0-6, ceea ce nu cred, tot nu i-aș învinovăți prea mult. Pe nimeni nu aș învinovăți, dar m-ar dezamăgi teribil să te prezinți așa slab la cea mai importantă competiție din sportul tău.

Din ce s-a jucat până acum am văzut Tryndamere ba top, ba mid, Fiora, Zed junglă și mid, Talon, Qiyana junglă, Miss Fortune prioritizată, Amumu la fel. Vedem cum meta încearcă să se stabilizeze și sunt chiar curios cum o să evolueze. În general, Worlds e câștigată de echipa care se adaptează cel mai rapid, după faza grupelor. Sper că nu am văzut deja totul și de aici echipele să se întoarcă la vechile obiceiuri și cei care or să o facă să fie pedepsiți pe Rift. Nu pot decât să privesc cu entuziasm următoarele săptămâni și spectacolul care ne așteaptă. Let’s fucking goooo!

Poza e de aici!

Momentul adevărului – Etapa a 7-a, Digital Crusade Sez. 4

Am ajuns și în ultima etapă a sezonului 4 produs de Digital Crusade și trebuie să vedem cine s-a calificat și cine a plecat acasă, că vorba aia, toamna se aleg bobocii. Nu a fost lung, dar a fost dens și plin de meciuri frumoase și să vedem cum au fost ultimele din faza aceasta a competiției.

Urban Esports vs Racquestai. Cele mai în formă echipe, care erau deja calificate, dar parcă voiau să ne arate că sunt acolo pe merit și din ce sunt făcuți. Urban a mers pe aceeași strategie, toți în jurul lui 2Axes care a pilotat o Kai’sa, Alistar support, Lulu mid. În partea de sus CPM a asigurat un engage bun cu al său Ornn, iar Xin Zhao trebuia să fie un campion care să stea între carry și echipa adversă. Pentru Urban asta era rețeta succesului. Și într-un turneu în care ban-urile împotriva anumitor jucători sunt foarte valoroase, cei de la Racquestai nu au făcut asta, au acceptat pariul și au răspuns cu Miss Fortune, cu Camile care știm deja ce misiune avea, Orianna pe mijloc, un mage care putea controla foarte bine culoarul și utilă în lupte. Ucrainenii au început mai bine meciul, cu primul asasinat, cu primii dragoni și kill-urile s-au cam împărțit majoritatea meciului. Fiecare echipă reacționa la mișcările celeilalte, dar Racquestai se mișca mai bine. Lua turnuri mai repede, ajungea primii la dragoni, dar aurul era relativ egal, cu mențiunea că 2Axes avea cu două mii gold mai mult decât Imperial, ADC-ul advers. Urban pompau mai mulți bani în carry-ul lor decât pompa guvernul României într-o firmă de-a lui Dragnea și asta s-a văzut în minutul douăzeci și doi, când într-o luptă pe culoarul de mijloc a rezultat într-un ace pentru Urban, urmat de un baron și un dragon. Au surmontat deficitul de o mie aur și l-au transformat într-un avantaj de mai bine de trei mii. Românii au încercat să împingă lane-urile cât mai repede posibil și chiar să încerce să închidă meciul, dar nu au reușit și meciul s-a prelungit. Urban aveau prioritate pe hartă și au reușit cumva să-și dea cu ciocanul în degete, fiind prinși în jungla adversă, iar combo-ul celor de la Racquestai a mers de minune, Kai’sa fiind imobilizată sub ultimata lui Miss Fortune și nu au ezitat nicio secundă. Meciul s-a terminat abrupt, pe o greșeală a celor de la Urban și un pariu acceptat al celor de la Racquestai. Un meci pentru care lipsa mizei nu a contat și abia aștept să văd un best of five între cele două echipe.

Infinite Gaming vs Cyber MD. Al doilea meci al zilei fără miză, dar ambele echipe știau că nu o să se deranjeze cu deplasarea până la Cluj așa că au zis că un troll e binevenit. Blitz pe top vs Kayn, teamfight-uri de la minutul unu, peste două kill-uri pe minut, un avantaj de zece mii aur aruncat și prima victorie pentru echipa din Moldova. Felicitări Cyber MD. Poate e un motiv pentru care cele două echipe rămân acasă și măcar la atitudine pot să lucreze. Dacă s-au distrat, mă bucur pentru ei, știu că eu nu am făcut-o. Atât despre ei.

OneTap Gaming vs Nexus KTRL. Cine pierdea era eliminată. Echipele aveau recordul de 3-3, dar dacă vedeați clasamentul acum 3 etape, echipele erau la poli opuși, Nexus KTRL era pe picior de calificare cu 3-1, iar OneTap cu un picior în groapă 1-3. Momentul era de partea celor din urmă, dar casterii și publicul de partea celor de la Nexus KTRL. Din păcate nici acum nu aveam să vedem ori Shaco ori Ivern-ul lui Morfarius, fiind banați, iar Nexus aveau un nou top laner și anume Zora. Rămânea de văzut ce avea să însemne asta pentru ei, dar era clar o lovitură, Septico fiind o piesă importantă în angrenajul lor. În minutul treisprezece situația era egală la aur și niciun turn nu era amenințat. Se juca precaut și chiar dacă văzusem cinci asasinate la pragul de cincisprezece minute, acțiunea era mai degrabă prin mutările pe care le făceau pe hartă. Un gank pe top însemna un dragon, se juca în jurul Herald-ului, un joc macro bun. Echipele erau cât se poate de serioase și munca lor de câteva săptămâni era pe masă. Băieții de la OneTap au luat un avantaj mai clar după ce au luat baronul și păreau că sunt pe drumul cel bun. Dar au forțat o luptă în baza adversă și Trundle a murit. Nexus KTRL au luat următorul baron. OneTap au forțat iar, și au pierdut alte trei turnuri. Din nou meciul era egal. Și deznodământul a venit în lupta pentru Elder unde OneTap au pierdut lupta, au pierdut buff-ul, au pierdut meciul. Aș zice că mai degrabă lipsa de experiență a celor din OT a contat mai mult decât experiența celor de la Nexus KTRL, pentru că greșelile făcute nu au fost forțate, ci făcute din grabă, nerăbdare. A fost un meci frumos, așezat, jucat cerebral cu excepția câtorva momente, iar cei mai buni au mers mai departe, dar OneTap merită felicitări și aplauze. Echipa a arătat evoluție constantă din toate punctele de vedere și efortul lor, chiar dacă nu a fost suficient pentru a ajunge mai departe, ne-a captat atenția. Ne vom mai vedea OneTap.

Lenovo Legion Honved vs Random 5. Meciul care le-a dat bătăi de cap lui Keta și Varga. Lenovo ar fi fost calificată în caz de câștigau, iar dacă ar fi pierdut s-ar fi îndreptat către un meci de baraj contra celor de la Nexus KTRL. Random 5 erau într-o situație mai bună, câștigau și se calificau, pierdeau și rămâneau acasă. R5, în ciuda faptului că au cedat primul asasinat, au preluat controlul devreme în meci și un avantaj în aur. În ultimul timp problema lor a fost să țină de acel avantaj și să încheie meciul. Problema comp-ului lor era că tot damage-ul lor era AD și că se poate optimiza doar din items împotriva lui, deci erau oarecum contra timp. După minutul douăzeci începuseră să arunce meciul. Au forțat un baron și unde au luat buff-ul, dar au pierdut trei membrii, dar Lenovo au arătat că nici ei nu sunt străini de greșeli, iar tocmai când egalaseră situația, s-au pus în spate cu mai bine de cinci mii aur, după o luptă forțată, care nu le-ar fi adus nici pe departe un avantaj decisiv. De aici bulgarii și-au adus aminte că sunt o echipă bună și că știu cum să închidă un meci. Cumva ei încă au probleme în a manageria un avantaj și a executa luptele cum trebuie, pentru că se pare că sinergia lor nu e pe atât de bună. De partea cealaltă, LLH a făcut foarte multe greșeli, ceva atipic din partea lor, greșeli care i-au aruncat în meciul de baraj contra celor de la Nexus KTRL.

Tiebreaker. Nexus KTRL vs Lenovo Legion Honved. Legion trebuia să joace după un meci pierdut, iar Nexus KTRL după o așteptare, presupun eu, încordată. Chiar dacă câștigaseră mai devreme, nu cred că încrederea atingea cote imense în rândul lor pentru că felul prin care o făcuseră nu era convingător. Draft-urile au fost cât de cât obișnuite, nimic wow, poate doar un Khartus junglă pentru LLH, dar români și-au legat șireturile singuri cu un Kayle last pick. O misiune dificilă în partea de sus, care avea să dea roade după minutul treizeci, când Kayle are destul aur, experiență și items. În primele minute cei de la NK au reușit să nu cedeze mai mult decât niște farm, ba mai mult, tot ei au luat și primul dragon. Trebuiau să tragă cât mai mult de timp ca Kayle să intre în meci, Orianna să fie relevantă, Ezreal să ajung la 3 iteme, când dă damage și este greu de ucis. LLH aveau și ei o plasă de siguranță pentru late game, și anume Khartus și Amumu, care are o sinergie foarte bună cu Miss Fortune. Dar situația s-a înrăutățit pe nebăgate de seamă, pentru că deși kill-urile erau egale, NK nu putea să aplice presiune sau să protejeze turnurile, dar trei mii aur în minutul douăzeci însemna că sunt încă în grafic, având în considerare că hyper carry-ul lor era 2-0-0 și două items completate. Situația s-a înrăutățit totuși la al 4-lea dragon, unde mrcvl a murit și nici nu au luat obiectivul. Asta s-a transformat într-un baron și o nouă luptă pierdută. Pur și simplu și-au ales lupte pe care nu trebuia să le poarte, dar meciul nu era încă pierdut. Diferența de cinci mii aur, dar care putea fi ținută sub control și trecuserăm de minutul treizeci. Zora, noua adiție avea întreg meciul pe umerii lui. Do or die. Și mrcvl și-a dat viața să fure un baron, dar au pierdut soul-ul și cu răbdare au preluat conducerea la aur. Nu mare, probabil irelevantă în punctul ăsta al meciului, dar speranța chico, speranța că recuperezi, că reintri în meci. Și ultimele minute au fost un haos, răsturnări de situație, tensiune continuă și victoria românilor, victoria celor de la Nexus KTRL. Ce meci a fost cap coadă și se pare că le-a reușit, cu un jucător nou, cu un campion extrem de dificil. Felicitări băieți, ați făcut aproape imposibilul și meritați să ajungeți la Cluj după tot ce ați făcut.

Am impresia că m-am lungit cam mult, dar asta pentru că meciurile au fost ofertante, iar eu nu vreau decât să vă conving să le vedeți și voi, iar asta o puteți face aici. Meciuri frumoase, atmosferă frumoasă, scene amuzante, situații serioase, și ne-am ales cu 4 echipe pentru LAN-ul de la Cluj-Napoca. Racquestai, Urban, Random 5 și Nexus KTRL se vor înfrunta din nou, iar Cyber MD, Infinite, OneTap și Lenovo ne-au rămas datori. Pe curând.

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe